ANPRO Ioana Em. Petrescu

Asociatia Profesorilor de Limba şi Literatura Română “Ioana Em. Petrescu” (ANPRO)

i. Ce a făcut in intervalul decembrie 2014 – septembrie 2015

1. Simpozionul Receptarea autorilor canonici. Responsabilităţi şi strategii specifice –  5-7 decembrie 2014

2. Consilierul de lectura 1, martie 2015

3. Lecturiada elevilor, Poveşti citite în cărţi, martie 2015/Povesti auzite şi transmise mai departe – 23 aprilie

4. Perspective 1 2015 mai 2015, Postlectura

5. Consilierul de lectura 2 iunie 2015

6. Apel şi chestionar Lecturiada 5. Sărbătorile lecturii. Se poate descărca de pe www,anpro.ro/Pagina Cercuri de lectură

7. Participarea la dezbaterea ISE pe tema curriculumului august 2015

8. Lecturiada elevilor. Pentameroniada, 2-6 septembrie – impreuna cu CN George Coşbuc

9. Saptamana literatiei europene 8-17septembrie/ 14-23 septembrie 2015

II. În perspectivă:

1. tipărirea cărţii simpozionului Receptarea autorilor canonici (octombrie 2015)

2. pregătirea numarului 3 din Consilierul de lectură + suplimentul tipărit, Poveştile mele/Pentameroniada +Suplimentul online - o selectie din  portofoliile elevilor. Pentru revistă avem nevoie de materiale pentru oricare dintre rubrici. Termen: 5 octombrie 2015

3. pregătirea anchetei pentru Perspective:1. Ce a însemnat Perspective pentru dvs.? 2. Cum vedeti pentru viitor o revista de didactică a limbii şi literaturii române Termen: 15 octombrie 2015

4. Aşteptăm în continuare răspunsul la chestionar pentru Lecturiada 5 şi autopropuneri de dezvoltări narative.

III. Ce am putea oferi?

În funcţie de interesele profesorilor:

- ateliere demonstrative de lectură/scriere, lansări/întâlniri cu scriitori de cărţi pentru copii

- eventuale intâlniri cu profesori de la Litere /de la Facultetea de Arte Plasice, Facultetea de Teatru/Cinematografie/Jurnalism; ateliere de istorie sau literatură  pentru elevii de liceu– parteneriate cu Humanitas si Fanbook

- deschiderea spre  Ordinul povestitorilor: texte ale copiilor pentru nr. 2, întrebări puse de copii pentru interviul cu Horia Corches

Aşteptăm alte propuneri. Ne puteti contacta:

www.anpro.ro

ANPRO@yahoogroups.com

revistacercurilordelectura@yahoo.com

consilieruldelectura@yahoo.com

monojescu@yahoo.com tel. 0723152897

Povestitori, la Ordin!

Revista „Ordinul povestitorilor”, o publicație editată de Editura Arthur, propune un concurs de scriere creativă pentru copiii și adolescenți cu vîrste între 8 și 15 ani. Cele mai bune texte vor fi selectate de un juriu și publicate în revistă. Vrei să faci parte din Ordin? Trimite povestea ta la adresa de email: concurs@eucitesc.ro  până în 30 septembrie 2015. (Textele trebuie să fie editate în format .doc, .doxc sau.rtf, nu trebuie să depășească 8000 de semne, cu tot cu spații și vă rugăm să scrieți cu diacritice).

Să presupunem că ați inventat mașina timpului sau că ați descoperit un portal magic cu care să puteți călători în trecut. Care epocă din istoria România ați dori să o vizitați? Povestiți aventurile voastre imaginare cu daci și romani, ostașii lui Ștefan cel Mare, întîmplări din al Doilea Război Mondial sau chiar din timpul Revoluției din 1989 șamd. Nu uitați că pentru a scrie va trebui să vă documentați înainte, însă nu exagerați! Nu așteptăm de la voi tratate sau o înșiruire de date istorice. Vă provocăm să scrieți o poveste, o perspectivă personală, originală și amuzantă, asupra unor momente din istoria României. Maeștrii povestitori

Va trimit un supliment  drept încheiere la “Săptămâna literaţiei”

Ce carti ar include scriitorii romani in manualele de liceu

Eli Badica

„Suplimentul de cultura“ a provocat cativa scriitori romani sa intocmeasca o lista de carti si autori contemporani pe care i-ar vedea inclusi in manualele de literatura romana. Nici o astfel de lista nu poate fi altfel decat subiectiva, insa parcurgand raspunsurile acestora la ancheta revistei, veti constata, la fel ca si noi, ca gusturile si parerile acestora se intalnesc de cele mai multe ori. Daca actorii literaturii de azi se pun usor de acord, intrebarea este daca am putea spune acelasi lucru despre aceia carora Ministerul Educatiei le-a dat „pe mana“ programa scolara, despre „fauritorii“ manualelor alternative ori despre profesorii de la clasa. Ca si in cazul tratamentelor medicamentoase, dozajul conteaza!

Luni, 14 septembrie, a debutat un nou an scolar, incarcat si acesta, plin de emotii, mai ales pentru liceenii pe care-i asteapta, in iunie 2016, examenele de bacalaureat. Cum de la an la an apar noi si noi modificari in programele scolare, ne-am gandit ca ar fi frumos (si util!) daca cineva de la Ministerul Educatiei ar citi „Suplimentul de cultura“ si ar afla, chiar de la scriitorii romani, ce ar fi grozav sa includa in viitoarele manuale in ceea ce priveste literatura romana. Pentru a-i atrage pe adolescenti spre carti, desigur, si a le crea obiceiuri sanatoase de lectura.

Asa ca noua scriitori romani, unii cu experienta la catedra, dar toti trecuti prin chinul bibliografiilor scolare si al lecturilor obligatorii, ne-au raspuns, cu incantare, la intrebarea „Ce carti sau autori ati include in programa scolara de liceu (clasele XI-XII) si de ce?“. In paginile care urmeaza, ii veti citi, prin urmare, pe Simona Sora, Augustin Cupsa, Adela Greceanu, Ciprian Macesaru, Adina Popescu, Alex Tocilescu, Iulian Ciocan, Viorica Raduta si Ionelia Cristea.

Lectura placuta, indiferent daca sunteti autori de manuale, profesori, parinti sau liceeni!

Simona Sora: In preuniversitar, nu de intelegerea literaturii ai nevoie, ci de pile la inspectorat

Nu cred ca programele scolare sunt problema scolii romanesti. De cand cu manualele alternative (unele dintre ele excelente), au existat si programe scolare alternative, inclusiv pentru ultimele doua clase de liceu, cand avem de-a face cu tineri adulti rebeli, refractari la tot si intr-un razboi, uneori declarat, cu „batranii“ si cu osificarile lor, inclusiv cele literare. E firesc – si noi am trecut, nu asa demult, pe acolo. Singurul lucru de schimbat in asa-zisa predare a literaturii in ultimii ani de liceu ar fi atitudinea profesorilor fata de literatura. Ar fi de dorit ca macar unul din o suta de profesori sa inteleaga ce e literatura inainte de a-si declara „iubirea“ neconditionata pentru ea prin fraze-tip, printr-o metaforita care are nevoie, ca orice inflamatie, de antiinflamatoare puternice (frecventarea temporara a avangardelor, o cura scurta de anti-literatura, o perfuzie de prozaism), prin comentarii univoce si dictatoriale. Nu stiu cum s-ar putea face asta, pentru ca profesorii de literatura sunt, pe de o parte, produsul invatamantului superior filologic, unde nu intelegerea literaturii se incearca, ci elaborarea de CV-uri pe puncte (participare la diverse colocvii si comitii, micul trafic de posturi universitare, imblanzirea „cainelui batran al lui Aracis Cenefis si Cenecesis“, cum ar zice Andrei Bodiu); pe de alta parte, ei devin repede victimele si aliatii sistemului preuniversitar unde, din nou, nu de intelegerea literaturii e nevoie, ci de pile la inspectorat, de aliante cu parintii care vor note mari si rezultate palpabile (si, din acest motiv, prefera infloritorul sistem paralel care, nici el, n-are de-a face cu literatura, ci cu norma, cu banii si cu trecerea puntii).

Asadar, in ultimele clase de liceu, copiii nostri (fiica mea e in clasa a XII-a la sectia de Filologie a celui mai bun liceu bucurestean) ar trebui sa stie ca literatura (la fel ca muzica, pe care ei o inteleg mai bine, poate pentru ca nu are intotdeauna nevoie de cuvinte) e o forma de intelegere a vietii care nu poate fi normata, turnata in sabloane, livrata la conserva. Transmiterea acestei intelegeri e rara, imprevizibila, imponderabila, dar inca se mai face – uneori chiar in scoala. Iar pentru tatonarea contextelor romanesti probabile ale acestei transmiteri, poate ar fi de folos ca in programele scolare sa existe teme, abordate practic, adica prin citire, precum: „Scoala de la Brasov“, „Scoala de la Targoviste“, „Noua Scoala (poetica) de la Bistrita“, sau, de ce nu, „A Treia Europa“.

Augustin Cupsa: Autorii mai scriu, dar nu prea mai traiesc

Am auzit ca destul de multi tineri cred ca scriitorii sunt morti, nu doar scriitorii pe care trebuie sa-i studieze la scoala, dar si cei despre care afla intamplator dintr-o librarie, biblioteca sau dintr-o discutie cu prietenii. Lucrul asta m-a amuzat foarte tare. Daca prin Europa mai bantuie ceva autori, e clar ca-s in viata, daca iau premii si se scrie pe Hotnews despre ei, in Romania situatia-i cam nasoala, scriitorii sunt niste zombi, ce sa mai, scriu, dar nu prea mai traiesc.  Cum sa fie in viata daca-s in manuale? Ori una, ori alta. Ca si cum consacrarea se produce postum, o conditie fundamentala.

Bineinteles, nu-i vorba de toti liceenii, unii dintre ei sunt deja activi in cercurile bucurestene si au luat o optiune literara ferma, dar eu tare as fi curios sa-i vad pe ceilalti cand o sa descopere ca avem multi scriitori contemporani buni si nu doar ei, ci si cartile lor sunt foarte vii, actuale si fara urme de praf pe coperte. Sa descopere fascinanta lume pestrita postdecembrista din romane ca Venea din timpul diez sau Raiul gainilor, lumea aceea nu-i prea indepartata si diferita de ce traim azi. Sa aiba de discutat la ora macar cate o proza scurta de la Lavinia Braniste, Teodorovici, Lazarescu sau Mateiu sau un fragment din Cartea tuturor intentiilor a lui Marin Malaicu-Hondrari. Sau cate un poem douamiist de la Komartin, T.S. Khasis, Razvan Tupa, Vancu sau postdouamiist, de la Laurentiu Ion, Livia Stefan, Teodora Coman, ca sa vada ca lumea aceea, narativa sau lirica, nu-i in afara realitatii, e parte din ea si se produce odata cu ea, iar autorii lor umbla ca niste artisti-graffiti, printre ceilalti, dar, din pacate, sunt mai putin cunoscuti decat realizarile lor.

Adela Greceanu: O lista

Am sa spun cateva titluri de carti contemporane, fiindca, banuiesc, autorii de azi nu sunt rasfatatii manualelor. Pe de alta parte, nu stiu daca e bine pentru un autor sa fie in manual sau dimpotriva, i se face un deserviciu si tinerii il ocolesc tocmai fiindca e in manual, adica obligatoriu. Sa zicem ca depinde mult si de profesorul de romana sa-i faca pe elevi sa iubeasca literatura. Si chiar depinde. Stiu profesori de romana care le aduc copiilor literatura romana contemporana. Si mai cred ca depinde enorm si de parinti sa-i faca pe copii sa iubeasca literatura, citindu-le de cand sunt foarte mici. Asa ca lista pe care o propun este si pentru parinti si profesori, in cazul in care i-ar interesa.

• Simona Popescu, Exuvii, o carte in care ni se arata ca purtam in noi toate varstele prin care am trecut, pe modelul papusilor Matrioska, asa cum spune chiar autoarea, o carte despre seriozitatea copilariei si tineretii.

• Ovidiu Verdes, Muzici si faze, o carte despre adolescentii din anii ’80, care cred ca seamana destul de mult cu adolescentii de acum. Probabil doar muzicile s-au schimbat, fazele sunt cam aceleasi.

• Mircea Cartarescu, Nostalgia, pentru ca amesteca realitatea si fabulosul intr-un fel naucitor si seducator.

• Veronica D. Niculescu, Simfonia animaliera, pentru ca stie sa spuna cu ajutorul animalelor povesti despre oameni, pentru ca stie sa spuna cu mare delicatete povesti dure despre singuratate.

• Marin Malaicu-Hondrari, Apropierea, fiindca iti arata cum dragostea pentru poezie, pentru literatura poate lega oamenii pe viata.

• T.O. Bobe, Bucla, pentru ca e o poveste fantastica spusa cu mijloacele poeziei si pentru ca are umor.

Indiferent despre ce sunt aceste carti, ele sunt scrise excelent, fiindca literatura e in primul randcum scrii, cum construiesti o poveste, cum rasucesti frazele. Toate aceste carti imi sunt mie foarte dragi, ce-i drept, insa, uitandu-ma inapoi la cea care eram la 17-18 ani, cred, cu mintea mea de acum, ca mi-ar fi placut enorm sa le citesc atunci, de aceea indraznesc sa le recomand pentru un virtual manual de liceu.

Alex Tocilescu: Cum ii faci pe elevi sa zica „hm“…

Ca orice om normal, habar n-aveam ce e inclus in programa scolara, asa ca am aruncat o privire, ca sa stiu despre ce vorbesc, si m-am linistit, pentru ca am dat peste Mircea Cartarescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru, Gheorghe Craciun, Eugen Ionescu, Mircea Horia Simionescu. Plus clasicii prafuiti: Rebreanu, Sadoveanu, etc.

Carevasazica, intrebarea e: cine lipseste?

Nu, nu asta e intrebarea. Intrebarea e: de ce se face literatura in scoli? Ca sa aiba copiii o cultura generala? Foarte dragut, dar asta e raspunsul gresit. Ca nu-i mare branza daca omul are o bruma de cultura cand iese din liceu, dar nu mai are nici un chef sa adauge si mai multa cultura dupa aia. Prin urmare, ideea ar trebui sa fie ca absolventii sa aiba chef sa citeasca si din momentul in care nu-i mai obliga nimeni s-o faca. Ei, si asta cum se rezolva?

Aici raspunsul (meu) este ca tinerii ar trebui sa afle ceva foarte surprinzator: ca scriitorii nu-s niste batrani cu barbi albe si sacouri gri cu petece in coate, ci niste oameni cool. Ok, poate ca nu toti, dar e de ajuns sa arati ca trei-patru sunt ca sa „ridici categoria“, cum se spune in publicitate. Iar asta se face asa: li se da elevilor sa citeasca o proza scurta de Silviu Gherman. Elevilor le place, ca scrie bine si e haios. Dupa care li se pune piesa Gagico, a trupei Mes Quins, al carui solist vocal e tot Silviu Gherman. Si elevii zic „Uau! Uite un scriitor cool!“. In ora urmatoare, li se dau niste versuri ale lui Dan Sociu. Elevii zic „hm“, ca e poezie si ei nu prea inteleg asta. Dar li se arata clipul Spre Dimineata, al trupei Bolintin (care nu-i chiar o trupa, dar trecem peste asta), al carui solist vocal e Dan Sociu. Si elevii zic iarasi „uau“, si acum inteleg mai bine poezia. Iar in ora urmatoare li se da sa citeasca o proza de-a mea (vai, cata lipsa de modestie!). Si le place. Si apoi li se pune Simona Ionescu, piesa trupei Aeroport, al carui solist vocal sunt. Si ei zic pentru a treia oara „uau“. Si realizeaza ca scriitorii sunt oameni misto. Si se indragostesc de literatura. Sau macar de proza scurta si poezie, dar tot e o realizare.

Iulian Ciocan: Tratament literar pentru o noua sensibilitate

Liceenii de astazi sunt inconjurati de o sumedenie de lucruri cu o uriasa putere de seductie. In raport cu internetul, literatura e pentru ei un domeniu al secundarului si al inutilului. Prin urmare, foarte important este ce autori ii obligam sa citeasca in liceu. Daca se vor plictisi citind literatura in liceu, e de domeniul evidentei ca vor abandona beletristica pentru tot restul vietii.

De aceea, eu unul as modifica programele scolare in asa fel incat, cel putin in ultimii ani, elevii sa studieze mai multi scriitori contemporani decat clasici si cronicari. Am tot respectul pentru clasicii nostri, dar adevarul este ca tinerii sunt mai interesati de problemele si provocarile lumii de azi. Tinerii au o alta sensibilitate.

Din pacate, am constatat ca lecturile obligatorii pentru liceenii din Romania contin prea putini scriitori contemporani. E foarte bine ca sunt Mircea Cartarescu, Simona Popescu, Ion Grosan si Matei Visniec. Ar trebui insa sa fie mai multi.

Autori extraordinari ca Gheorghe Craciun sau Radu Aldulescu lipsesc din programele scolare. Iar daca vrem ca liceenii sa cunoasca in small details masinaria sociala din epoca socialista, cea mai atractiva modalitate ar fi sa le propunem sa citeasca Ploile amare de Alexandru Vlad, Toate bufintele de Filip Florian si Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici.

Nu pot sa nu remarc si absenta scriitorilor contemporani basarabeni. Parca apartin si acestia literaturii romane, parca exista si in stanga Prutului cativa scriitori buni. De ce nu s-ar strecura vreunul intr-un manual editat la Bucuresti?

Adina Popescu: In and out

Nu prea mai stiu care este programa de acum, dar presupun ca nu e foarte diferita de cea de la sfarsitul anilor ’90, atunci cand am terminat liceul. Pot sa spun ce am urat eu in liceu – prea mult Eminescu, pana la saturatie, romanele istorice ale lui Sadoveanu Fratii Jderi si Neamul Soimarestilor care sunt aproape imposibil de citit in intregime de catre adolescentii de acum (as lasa in programa doar Hanul Ancutei si Baltagul), Concert de muzica de Bach – din nou o carte greu de digerat la varsta respectiva. Mi-au placut, in schimb – Mircea Eliade care are acelasi „succes“ si astazi printre liceeni (de la Maitreyi am ajuns foarte repede la India, apoi la Istoria credintelor…), Caragiale, Ion, mai putin Rascoala, Ultima noapte…, Enigma Otiliei, Morometii, Bacovia, Nichita Stanescu.

Asadar, mai putin Eminescu si predat intr-o forma „demitizata“. As miza mai mult pe autori contemporani care vor fi oricand mai aproape de asteptarile copiilor. Mai multi optzecisti, Ioan Grosan, Femeia in rosu (Adriana Babeti, Mircea Nedelciu, Mircea Mihaies). Nu stiu daca Travesti a lui Mircea Cartarescu este in programa, dar ar trebui sa fie.

As introduce si texte nonfiction, de pilda minunatele reportaje ale lui Brunea-Fox. Sunt convinsa ca liceenii de astazi ar trebui sa se familiarizeze cu mai multe tipuri de scriitura, pentru a-si dezvolta abilitati de comunicare. Si, neaparat, pe langa autorii romani, as introduce obligativitatea citirii unor carti din literatura universala. Adica, pe langa Romanul adolescentului miop, sa citeasca si De veghe in lanul de secara. Sau pe langa proza fantastica a lui Vasile Voiculescu sa afle cate ceva si despre nuvelele lui Poe.

Ciprian Macesaru

Nu stiu care sunt scriitorii studiati in clasele a XI-a si a XII-a, dar stiu ca mi-ar placea sa existe un loc, oricat de mic, pentru o literatura mai accesibila liceenilor de azi. De ce nu ar fi studiate, de exemplu, carti precum Muzici si faze (Ovidiu Verdes) sau Parohia (Dan Coman)?! Se spune adesea ca profesorii nu au timp sa predea tot ce e in programa, asa ca de unde loc pentru alte carti? Totusi, o solutie exista. Am putea renunta la unele dintre operele studiate in prezent. Daca in clasa a X-a avem Enigma Otiliei, oare chiar e necesar sa fie inclus in clasa a XI-a Scrinul negru? Nu cred. E pacat de Muzici si faze, pe cuvant.

Viorica Raduta: „Pe masura inaintasilor“

 Invatamantul isi hraneste neputintele de 25 de ani. Kitsch-ul a confiscat aerul liceelor (si ministerului de profil?). Asa ca raspunsul meu va fi mai amplu, crescand din acumulari, experientele de profesor la liceu.

E greu sa nu vezi perlele din programa scolara. Un Bacovia da stari…psihice la clasa a XI-a, desi putea fi lucrat (tot cu un poem) prin clasa a X-a, iar intr-a XII-a se poate ajunge la Dinamica unor specii: jurnalul, memoriile – aparitii editoriale dupa 1990, Tendinte in literatura romana actual, mai mult din „surse“ critice fiindca de unde timp pentru opera. Sigur ca aici nu ai cum sa nu ajungi la lecturile si tipul de hermeneutica ale profului, dar operele de fictiune si nonfictiune actuale merita promovarea si in ultimele clase de liceu, unde mai zace mentalitatea ca scriitorul viu este…mort (nu scrie pe masura inaintasilor). Carti de poezie ca ale lui Ioan Es. Pop sau Dan Sociu (plus altii si altii ca Miruna Vlada, de pilda, au, insa, impact grozav. Romanele actuale (nu zic Fric, fiindca am zis si s-a citit pe „ascunselea“), atat ale unor mai clasici, cat si mai putin clasici(zati), de la Cristian Teodorescu la Dan Lungu (sa nu uitam: s.a.). Cartile de poezie si de proza la zi sunt aspirate mai rapid decat se crede, dar asta sta in maiestria profesorului si in libertatea si timpul acordat de programa (si toti factorii educationali). Spun asta pentru ca la clasa a XII-a se cer „2 romane (1 roman scris in perioada 1960-1980 si 1 roman scris dupa 1980, cu focalizare diferita: tematica, tipologica etc.), 1 piesa de teatru si 4 poezii (poeziile selectate pot apartine unor autori postbelici reprezentativi, din una sau mai multe generatii afirmate in aceasta perioada: de exemplu, generatia razboiului, generatia ’60, generatia ’70, generatia ’80) + „2 poezii“. E adevarat ca apare o lista asa de vasta, incat proful ar trebui sa fie multumit daca numarul de ore si restrictia „2 romane“ si „2 poezii“ nu ar spune cata saracie zace in asemenea oferta.

Ca sa nu moara (nu doar clasicul, ci) scriitorul, in genere, daca nu azi, maine, ceea ce primesc elevii nu este pomelnicul de scriitori, curente sau cerinte cu multe capete, ci opera datatoare de stari, de trairi, care nu mai tine cont de clasicitate au ba, ci de valoare, de fapt. Si care nu tasneste din cateva poeme, daca e vorba de un Eminescu sau Blaga, nici dintr-un basm, daca e Creanga, ci din opera citita in intregul ei, ca si din lectura unor texte critice vizionare, selectate de profesor. Nu lectura exhaustiva a textelor critice trebuie ceruta. In plus, cartile/textele solicitate ar trebui sa existe in bibliotecile din oras, cat si in cea a scolii, si in mai multe exemplare. Pentru o dezbatere sau un studiu de caz pe teme asa de „mari“ (ca „Diversitate tematica, stilistica si de viziune in poezia interbelica“, de exemplu) trebuie ca profesorul sa tatoneze „terenul“, sa pregateasca si sa argumenteze subiectul, sa mai fie din partea lui si o pasiune tematica, nu doar o simpla supunere la programa. Daca e atasat de avangarda, nu-i greu de presupus ca prozele lui Urmuz, ca si Zenobia lui Gellu Naum, ofera un teritoriu amplu de lucru pentru fixarea caracteristicilor curentului literar stabilit.

Daca proful e anexat si la postmodernitate, gandita pe lungimea ei, de la optzecisti la minimalisti, nu poate strabate cerintele savante ale programei decat daca orele se mai…dilata si cartile sunt atat de bine stapanite, incat se ajunge cu adevarat la…dezbatere/studiu de caz. Ca sa se activeze texte/autori, mai intai e nevoie de ore, de o buna lectura, de concentrare (prea frugala la elevi, in ultima perioada), de un traseu deja bine strunit din partea celui care face alegerea. Se poate lucra si pe texte complexe ca Rinocerii, La Tiganci (sau oricare proza fantastica eliadesca), Rem, Suta … lui Grosan sau Insula aceluiasi, ca sa dau cateva exemple. Arta Popescu, Ieudul, Federatia Banulescu, Vino cu mine stiu exact unde mergem, alte si alte cartulii proaspete, au chichirez la finele liceului. De altfel, postmodernismul, si cel romanesc, e aderent tinerilor si ar trebui sa figureze larg si cu cerinte sigure la bac. Este, adevarat, propus cu juma de gura, cu/prin surse documentare serioase, greu de gasit in biblioteci, greu de palpat doar prin orele simbolice acordate prin programa.

Din experientele proprii, un Cristian Popescu e uluitor de bine receptat (pana si in varianta audiovizuala a Tramvaiului…), iar, mai incoace, Ioan Es. Pop, Daniel Banulescu sau Dan Sociu. Textele au prospetime si lectura s-a dovedit empatica; se poate extinde usor si la alti contemporani. In privinta prozei, daca Stefan Banulescu trebuie mai bine infipt (dar si publicat cu romanul sau), merg, la sufl(et)ul acestei generatii, de fixat in „canon“, prozele scurte ale lui Cartarescu, dar si valurile „ego“, si autori dintre cei mai recenti, la care accesul informativ este mai viu datorita promovarii, realizate de cateva edituri, care stiu ce vor.

N-as uita nici scriitori semi-recuperati, E. Ionescu, M. Eliade, Norman Manea. Absurdul romanesc fara Eugen Ionescu nu e intreg (iar autorul merge/a mers la capitolul „comunicare“ inca de la clasa a XI-a). Aici trebuie spus ca si opere din literatura universala trebuie aditionate unor dezbateri, cum ar fi proza lui Kafka. Procesul ori Colonia penitenciara sunt (mi-au fost) de temelie la clasa in fixarea nu doar unui curent literar, ci si a unei stari, mai receptate de elevi decat kilogramele de conspecte.

Se cere „o schimbare la fata “ a toate, prin urmare. Lucru aflat in consens cu toti factorii din educatie. Inclusiv editurile: ca scriitorul „fost“ (un Alecsandri e in draci editat si poate fi lucrat definitiv la clasele gimnaziale) inca mai rezista in tabieturi, in naftalina, in locurile lui din biblioteci publice si personale, in optiunile si „probabilitatile“ programei, pe cand atatea texte vii si actuale ii asteapta pe profesori, pe lucratorii de la minister si pe facatorii de manuale sa iasa din orgolii sau anchiloza. Altfel Kafka asta nu-i Kafka, nu!?

Ionelia Cristea: Afinitatea pentru un tip de literatura apare in afara orelor de curs

Initial, cand am acceptat sa particip la aceasta ancheta, imi imaginasem un alt fel de raspuns, ghidat dupa experienta lecturilor de manual predate in timpul anilor mei de liceu. Intre timp, incercand sa ma pun la curent cu ce s-a mai intamplat prin scoli de cand am terminat eu liceul de informatica si de cand m-am axat pe o ramura stiintifica, m-am trezit rasfoind manualul de limba si literatura romana care se preda astazi claselor a XI-a si a XII-a si am constatat cu surprindere ca aproape tot ce voiam eu sa adaug (sau ce as fi simtit nevoia sa citesc adolescenta fiind) pe lista cu autori/carti se regasea deja in cuprinsul noilor manuale. Brusc, am avut si revelatia ca sistemul asta didactic foarte structurat, orientat mai ales spre incadrare si parcurgere a unor perioade cu reprezentantii lor a fost inutil si chinuitor, fara vreun aport semnificativ pentru mine, nefiind neaparat o insiruire a excelentei literare, ci mai degraba o punere in revista a fenomenului literar. Pe de o parte, e bine ca se intampla asta pentru ca trebuie sa existe o contorizare a tendintelor de dezvoltare si evolutie in literatura, pe de alta parte sistemul ramane in continuare limitativ, cu toate ca de data aceasta selectia textelor si a autorilor mi se pare adecvata.

Desi nu-mi place sa nominalizez, autorii pentru care sigur as fi optat daca nu ar fi fost deja mentionati in cuprinsul manualelor de clasa a XII-a, alaturi de clasici sunt: Eugen Ionescu, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu, Ioan Es. Pop, Mircea Cartarescu, Dan Sociu, Elena Vladareanu, la care as mai adauga: Mircea Ivanescu, George Geacar, Max Blecher, Angela Marinescu, Marius Ianus, Adrian Urmanov si multi altii – oameni talentati (pe care ii cunosc si pe care n-o sa-i enumar acum) – care se particularizeaza prin profunzimea si sensibilitatea scrierilor. Scriitorii de mai sus si cateva din textele lor se suprapun unei biografii preexistente foarte variate si cuprinzatoare din care fac parte si: Ion Pillat, Ion Minulescu, Ion Vinea, Gellu Naum, Nina Cassian, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Dan Lungu, Linda Maria Baros, Razvan Tupa, pana si manifestul fracturist se studiaza astazi la limba si literatura romana, pe langa poetii si prozatorii clasici. Sigur ca preferinta mea este subiectiva si poate incompleta, intrucat ma simt mult mai apropiata vietii literare actuale, rezonand cu anumite scrieri mai mult decat cu altele.

De asemenea, daca as mai putea adauga cateva texte la lecturile suplimentare din literatura universala, mi s-ar parea esentiale pentru dezvoltarea simtului artistic si a sensibilitatii texte precum: Banuiesc ca totul iti aminteste de ceva, o povestire scurta din Noaptea dinaintea bataliei si alte povestiri, Ian McEwan – Incolo si-ncoace din volumul Prima dragoste, ultimele ritualuri/ In asternuturi, fragmente din Gradina de Ciment – in special pasajele care sfideaza conventiile, fragmente din De veghe in lanul cu secara – romanul lui J.D. Salinger –, iar pentru modalitatea de constructie a romanului: Oameni sarmani, Crima si Pedeapsa, Fratii Karamazov si, nu in ultimul rand, cateva texte despre legatura mama-fiica din volumul lui Claire Castillon, Insecte.

In linii mari, preselectia cat mai diversificata a textelor si a autorilor functioneaza din punctul meu de vedere in manualele actuale, insa afinitatea spre un anumit gen de literatura se va stabili intotdeauna in afara orelor de curs, prin lecturi suplimentare. La momentul actual, un manual poate sa informeze elevul de liceu ca literatura a evoluat si ca exista o gama larga de variante si posibilitati asupra tipului de lectura. Problema este mai degraba receptarea tuturor acestor informatii bulversante pe care liceenii sunt nevoiti sa le asimileze intr-un an terminal, anterior sustinerii examenului de bacalaureat. In mod pragmatic as fi tentata sa cred ca, poate cu exceptia sectiilor de profil, nimeni nu mai ramane cu nimic dupa ce se incheie examenul. Sunt foarte multi autori si din fiecare se studiaza un text, maxim doua, din care nu poti pana la urma sa tragi o concluzie sau sa existe un impact major incat sa se creeze o afinitate cu opera autorului respectiv. Faptul ca sunt trecuti foarte multi autori in manuale constituie un avantaj, dar pe de alta parte devine indirect redundant.

Concluzionand, indicatia de introducere a unui text sau a altuia este de cele mai multe ori subiectiva, dictata de resorturile interne ale fiecaruia si nu poate avea pretentia de adevar absolut. Mai degraba ar trebui sa se faca un fel de statistica retrospectiva asupra finalitatii studiului limbii romane in scoli si ulterior sa se faca schimbarea in consecinta.